Unul dintre cei mai importanți cântăreți de operă ai secolului al 20-lea a decedat

Unul dintre cei mai importanți cântăreți de operă ai secolului al 20-lea a decedat
Publicat: 27/07/2014, 17:45
Actualizat: 01/02/2019, 14:47

Carlo Bergonzi a fost considerat un specialist în ariile compozitorului Giuseppe Verdi.

A debutat în cariera artistică în 1948, ca bariton, dar curând și-a dat seama că i se potrivește mai bine rolul de tenor.

De-a lungul unei cariere de 40 de ani, Bergonzi a urcat pe cele mai importante scene ale lumii, făcându-și deputul ca tenor la Teatro alla Scala din Milano, în 1953, conform bbc.com.

Vocea sa apare pe numeroase înregistrări, inclusiv una cu cele mai importante arii de Verdi, care a fost lansată în 1976.

Datorită calităților sale vocale deosebite, Carlo Bergonzi a interpretat o gamă variată de opere, inclusiv „La Boheme”, „Madame Butterfly” și „Lucia di Lammermoor”.

Carlo Bergonzi a cântat de peste 300 de ori la Metropolitan Opera din New York, începând cu anii 1950 și până în anii ’80, apărând pe această scenă alături de o serie de artiste celebre, precum Maria Callas, Risë Stevens, Victoria de los Angeles și Leontyne Price.

Printre cele mai cunoscute roluri interpretate de acesta se numără: Radames din „Aida” și Manrico din „Trovatore”, de Giuseppe Verdi; Cavaradossi din „Tosca”, Pinkerton din „Madame Butterfly” și Rodolfo din „La Bohème”, de Giacomo Puccini; Canio din „Pagliacci”, de Ruggero Leoncavallo; Nemorino din „L”Elisir d”Amore”, de Gaetano Donizetti.

După ce s-a retras din activitate, a continua să lucreze ca profesor. A organizat o competiție muzicală dedicată lui Verdi și a condus un hotel.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Crima de la Brăila. Primele declarații făcute de soțul Marinei, medicul stomatolog ucis cu sânge...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Interzis pentru șoferii care fac ITP-ul. Primești pe loc două amenzi, una peste alta. Legea...
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cât trăiesc românii fără să se confrunte cu probleme de sănătate majore?